Pe 28 februarie 2026, la ora 20:38 UTC, președintele Donald Trump a dat ordinul. Câteva ore mai târziu, la 06:35 UTC pe 1 martie, CENTCOM anunța că „forțele americane și forțele partenere” au început atacurile aeriene asupra Iranului. Aproape 900 de lovituri în 12 ore au vizat instalații nucleare, infrastructură militară, sisteme de apărare aeriană și sedii de conducere iraniene.
Deschiderea campaniei a eliminat inima regimului iranian — Liderul Suprem Ali Khamenei — și a declanșat un torent de sute de rachete de represalii și mii de drone din Iran în întregul Orient Mijlociu.
Dar războiul nu a început în acea noapte de februarie. A început cu 45 de ani mai devreme, cu o revoluție care a transformat Iranul dintr-un aliat al SUA în cel mai vehement dușman al său.
Rădăcinile: 1979 și crearea unui inamic
Tensiunile dintre Statele Unite și Iran se întind până la Revoluția Islamică din 1979 și criza ulterioară a ostaticilor iranieni, care au stabilit un ton de ostilitate reciprocă și neîncredere profundă.
Înainte de 1979, Iranul era un aliat strategic al SUA în Orientul Mijlociu. Șahul Mohammad Reza Pahlavi — susținut de Washington, inclusiv printr-o lovitură de stat orchestrată parțial de CIA în 1953 — conducea una dintre cele mai modernizate țări din regiune.
Revoluția lui Khomeini din 1979 a schimbat totul dintr-o lovitură. Mulțimile au asaltat ambasada americană din Teheran pe 4 noiembrie 1979, luând 66 de diplomați ostatici timp de 444 de zile. Criza ostaticilor a definit relația SUA-Iran pentru generații: a creat umilința americană, a alimentat convingerea iraniană că revoluția poate sfida superputerea, și a împiedicat orice normalizare diplomatică timp de decenii.
De atunci, relația a oscilat între ostilitate deschisă și îngheț diplomatic. SUA au impus sancțiuni, au susținut Irakul lui Saddam în războiul Iran-Irak (1980-1988), au lovit accidental un avion de pasageri iranian în 1988 (290 morți), au inclus Iranul în „Axa Răului” sub Bush în 2002. Iranul a susținut grupuri teroriste anti-americane, a capturat marinari americani, a lovit baze americane prin intermediari.
Programul nuclear iranian: obsesia care a dus la război
Preocupările imediate care au dus la războiul din Iran din 2026 au inclus programul nuclear al Iranului, rachetele sale balistice, influența sa militară în Orientul Mijlociu și tentativele eșuate de a renegocia un acord nuclear după colapsul Planului Cuprinzător Comun de Acțiune (JCPOA) din 2015.
Iranul a confirmat că derulează un program de îmbogățire a uraniului la începutul anilor 2000 — descoperire care a declanșat un deceniu și jumătate de crize, sancțiuni și negocieri.
Negocierile intense din perioada 2013-2015, sub președintele Obama, au produs JCPOA: Iranul accepta limitări severe ale programului nuclear (reducerea centrifugilor, limitarea îmbogățirii, inspecții internaționale) în schimbul ridicării sancțiunilor. A fost cel mai important acord diplomatic SUA-Iran din istoria relației lor.
Trump a retras SUA din JCPOA în mai 2018 — numindu-l „cel mai rău acord din istoria diplomatică americană” — și a reimplemenitat sancțiunile, adăugind altele noi în cadrul politicii de „presiune maximă”. Iranul a răspuns accelerând treptat programul nuclear: mai mulți centrifugi, uraniu îmbogățit la puritate mai mare, mai puține inspecții.
Sub Biden, tentativele de renegociere au eșuat. Până la sfârșitul mandatelor sale, Iranul ajunsese să îmbogățească uraniu la 60% — aproape de pragul de 90% necesar pentru o armă nucleară.
Evenimentele care au precipitat criza din 2025-2026
Protestele masive din Iran (ianuarie 2026) — Urmând protestelor masive în Iran în cursul lunii ianuarie 2026, unde Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a ucis mii de manifestanți în peste 100 de orașe, președintele Trump a declarat că regimul iranian „și-a pierdut dreptul de a exista.”
Avertismentele lui Trump (ianuarie 2026) — Pe 28 ianuarie, Trump a anunțat pe social media o „armată masivă îndreptată spre Iran” și a declarat că „toate opțiunile sunt pe masă.” Până pe 13 februarie, susținea deschis schimbarea de regim, declarând că ar fi „cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla poporului iranian.”
Sateliții arată activitate la Isfahan — Imagini prin satelit din februarie 2026 au arătat că intrarea în instalația nucleară de la Isfahan din Iran fusese acoperită cu pământ. Analiza a indicat că astfel de lucrări pregătitoare erau similare semnelor observate înaintea „Operațiunii Midnight Hammer” din iunie 2025.
Iranul se retrage din TNP — Când Iranul a reluat activitățile nucleare cu un ritm accelerat și s-a retras complet din Tratatul de Neproliferare Nucleară în ianuarie 2026, administrația Trump a invocat o amenințare iminentă.
Fricțiuni navale — La începutul lunii februarie 2026, au apărut fricțiuni militare între SUA și Iran în Marea Arabiei și Strâmtoarea Hormuz, cu forțele americane dobortând o dronă iraniană și bărci de patrulare iraniene înconjurând un petrolier legat de SUA.
Operațiunea Midnight Hammer: preludiul din iunie 2025
Pentru a înțelege războiul din 2026, trebuie înțeles că nu era primul conflict militar SUA-Iran din acea perioadă. Pretextul imediat a venit din Operațiunea Midnight Hammer la sfârșitul lui 2025 — o campanie de 37 de ore de lovituri împotriva instalațiilor nucleare iraniene care a costat 2,25 miliarde de dolari și a degradat temporar capacitățile de îmbogățire ale Iranului.
Pe 22 iunie 2025, bombardiere stealth B-2 Spirit ale Forțelor Aeriene americane și rachete de croazieră Tomahawk lansate de submarine navale au lovit trei instalații nucleare iraniene într-o operațiune unilaterală denumită în cod Operațiunea Midnight Hammer.
Operațiunea Midnight Hammer a vizat cele mai importante instalații nucleare iraniene: Fordow (îngropată sub un munte, considerată cea mai greu de distrus), Natanz (principalul centru de îmbogățire) și Isfahan (instalație de conversie a uraniului). B-2 Spirit — singurele bombardiere din lume capabile să penetreze apărarea aeriană iraniană — au zburat 30 de ore dus-întors de la Baza Whiteman din Missouri.
Un armistițiu a fost anunțat pe 24 iunie 2025. Cu toate acestea, peisajul strategic s-a deteriorat pe parcursul restului lui 2025 și la începutul lui 2026. Economia Iranului a intrat în cădere liberă, moneda prăbușindu-se sub greutatea sancțiunilor preexistente.
Midnight Hammer nu a terminat programul nuclear iranian — l-a degradat temporar. Și a convins Teheranul că un acord nuclear cu SUA era imposibil, accelerând propriul program ca măsură defensivă.
28 februarie 2026: Operațiunea Epic Fury — Ziua 1
Pe 28 februarie 2026, SUA (Operațiunea Epic Fury) și Israel (Operațiunea Leul Mugind) au lansat atacuri aeriene coordonate asupra țintelor nucleare, militare și de conducere ale Iranului. Liderul suprem Ali Khamenei a fost raportat ucis.
Pe 28 februarie 2026, forțele SUA și israeliene au lansat aproape 900 de lovituri în 12 ore vizând rachetele iraniene, apărarea aeriană, infrastructura militară și conducerea.
Scara operațiunii a fost fără precedent: cel mai mare angajament militar american în Orientul Mijlociu de la invazia Irakului din 2003, implicând 40.000 de trupe, multiple grupuri de portavioane, bombardiere stealth B-2 zburând misiuni de 30 de ore de la Baza Aeriană Whiteman din Missouri, și lovituri cuprinzătoare asupra Teheranului, Isfahanului, Qomului, Karajului, Kermanshahului și Tabrizului în plină zi de zi.
Obiectivele declarate ale Operațiunii Epic Fury au fost: „[d]istrugerea rachetelor ofensive iraniene, distrugerea producției de rachete iraniene, distrugerea marinei [iraniene] și a altor infrastructuri de securitate.”
Uciderea lui Khamenei în prima zi — lovitură asupra unui lider suprem al unui stat suveran, un act fără precedent în istoria modernă — a transformat imediat conflictul dintr-un atac preventiv asupra capabilităților nucleare într-un act de decapitare a unui regim.
Riposta iraniană: Hormuz blocat, baze americane atacate, rachete în tot Orientul Mijlociu
Prima lovitură a eliminat inima regimului iranian și a declanșat un torent de sute de rachete de represalii și mii de drone din Iran în întregul Orient Mijlociu.
Iran a răspuns pe mai multe fronturi simultan:
Strâmtoarea Hormuz blocată — IRGC a declarat Hormuz închisă pentru navele aliate Occidentului. Traficul tancherelor a colapsat. Prețul petrolului a explodat — de la 71 de dolari pe baril la 94 de dolari în câteva zile, și spre 120 de dolari la apogeul crizei.
Atacuri asupra bazelor americane — Iran a lovit baze americane din Bahrain, Kuwait, Iordania, Irak, Qatar și Oman. Garda de Coastă americană a fost lovită în Golful Persic. Câteva zeci de militari americani au murit în primele săptămâni.
Activarea Axei Rezistenței — Hezbollah a deschis un front în nordul Israelului. Houthi din Yemen au atacat nave în Marea Roșie și Arabia Saudită. Miliții irakiene au intensificat atacurile.
Blocada navală — SUA au răspuns impunând o blocadă a porturilor iraniene din 13 aprilie 2026.
Cronologia escaladărilor: de la Ziua 1 la armistițiul care s-a prăbușit
28 februarie — 8 aprilie 2026 (40 de zile) — Faza activă a „Operațiunii Epic Fury”: sute de lovituri zilnice, riposta iraniană masivă, mii de civili iranieni uciși sau răniți.
8 aprilie 2026 — Pakistan a brocat un armistițiu pe 8 aprilie 2026. Blocada navală a continuat în paralel ca pârghie. Prima pauză — fragilă.
Mai 2026 — Noi escaladări. SUA au reluat loviturile. Iranul a atacat din nou nave comerciale.
17 iunie 2026 — Vicepreședintele american JD Vance și negociatorul iranian Mohammad Bagher Ghalibaf au semnat la Geneva un Memorandum de Înțelegere de 14 puncte. Al doilea armistițiu — mai detaliat, dar cu o ambiguitate fatală privind controlul Hormuz.
6-7 iulie 2026 — Iran lovește trei nave comerciale în Hormuz. SUA reimposită sancțiunile pe exporturile petroliere iraniene — interpretând actele iraniene ca încălcare a MoU.
8 iulie 2026 — Trump declară acordul „terminat” și numește liderii iranieni „gunoi”. SUA reîncep loviturile masive. Conflictul reintră în faza activă.
Iulie-august 2026 — Cel mai lung șir de bombardamente consecutive: 13 nopți fără întrerupere. Prețul petrolului depășește 100 de dolari pe baril. Houthi deschid frontul în Marea Roșie. Arabia Saudită lovește împreună cu SUA miliții iraniene din Irak. Mediatoriori propun un armistițiu de 10 zile — Iran respinge, SUA nu răspund definitiv.
De ce a decis Trump să atace: argumentele administrației
SUA și Israel au ajuns la concluzia că diplomația fusese epuizată și că un Iran nuclear reprezenta o amenințare inacceptabilă pentru Statele Unite, Israel, partenerii arabi ai Americii și securitatea globală.
Administrația Trump a invocat patru justificări principale:
Programul nuclear — Iran era la câteva luni de fabricarea primei bombe nucleare. Un Iran nuclear ar fi transformat echilibrul de putere din întregul Orient Mijlociu și ar fi declanșat o cursă nucleară regională.
Dreptul la autoapărare — De-a lungul multor ani, regimul iranian s-a angajat într-un model clar de agresiune neprovocată și atacuri directe și prin procuri împotriva Israelului și a Statelor Unite.
Eșecul diplomației — Toate tentativele de renegociere a unui acord nuclear (2021-2025) eșuaseră. Retragerea Iranului din TNP în ianuarie 2026 a eliminat ultimul mecanism de verificare internațională.
Protestele iraniene — Uciderea a mii de manifestanți iranieni în ianuarie 2026 a oferit un argument moral: loviturile puteau accelera căderea unui regim considerat ilegalitim de propriul popor.
Ce a câștigat și ce a pierdut fiecare parte
SUA a atins parțial obiectivele sale: programul nuclear iranian a fost semnificativ degradat, Khamenei a fost ucis, o parte din capacitățile militare iraniene au fost distruse. Dar costul — 37,5 miliarde de dolari confirmat în iulie 2026, zeci de militari americani uciși, prețuri la carburanți care au crescut 60% față de pre-conflict — a erodat rapid susținerea politică internă. Stocurile de rachete interceptoare s-au epuizat. Niciun obiectiv de ieșire clar nu a fost definit public.
Iranul a pierdut liderul suprem, a pierdut capacități militare semnificative și a văzut economia prăbușindu-se. Dar a demonstrat că poate menține Hormuz blocat luni de zile, că Axa Rezistenței funcționează ca multiplicator de forță și că un Iran non-nuclear poate ancora prețul petrolului global la nivel record.
Lumea a plătit prețul: cel mai grav șoc energetic de la crizele din 1973 și 1979, perturbări ale lanțurilor de aprovizionare globale și cel mai periculos moment al ordinii internaționale din era post-Război Rece.
Unde se află conflictul acum
La data publicării acestui articol — august 2026 — conflictul se află în a cincea lună, cu perioade alternative de bombardamente intense și pauze diplomatice fragile. Nici SUA, nici Iranul nu au obținut o victorie decisivă. Hormuz rămâne blocat. Negocierile sunt active prin mediatorii din Qatar, Pakistan și Oman, dar niciun acord durabil nu este iminent.
Cel mai mare conflict militar american din Orientul Mijlociu din ultimele două decenii — și cel mai perturbator pentru economia globală din ultimele cinci decenii — continuă fără o dată clară de încheiere.
