Expansiunea dramatică a alianței BRICS în 2025-2026 reprezintă o schimbare fundamentală în geopolitica globală, blocul numărând acum 11 națiuni care reprezintă 45% din populația lumii și 35% din PIB-ul global.
Când Goldman Sachs economist Jim O’Neill a inventat acronimul „BRIC” în 2001 — ca un termen de analiză de investiții pentru piețele emergente cu cel mai mare potențial de creștere — nu anticipa că va numi un bloc geopolitic care va ajunge să conteste ordinea mondială dominată de Occident. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, BRICS nu mai este un concept analitic — este o organizație cu summit-uri proprii, o bancă de dezvoltare proprie, un sistem de plăți alternativ în construcție și o agendă politică explicită de reducere a dependenței de dolarul american.
Ce este BRICS, cum a crescut, ce vrea și de ce contează în 2026?
Originile: de la concept Goldman Sachs la organizație geopolitică
BRICS, inițial denumit de economistul Goldman Sachs Jim O’Neill în 2001, a evoluat de la un concept de investiții la un bloc geopolitic puternic.
O’Neill a identificat în 2001 patru economii emergente cu cel mai mare potențial de creștere în deceniile următoare: Brazilia, Rusia, India și China. Le-a grupat sub acronimul BRIC — un termen menit să ghideze investitorii instituționali, nu să creeze o alianță politică.
Dar liderii statelor vizate au văzut în acest concept o oportunitate politică. Organizația a început cu Brazilia, Rusia, India și China în 2009, cu Africa de Sud aderând în 2010. Primul summit BRIC a avut loc la Ekaterinburg, Rusia, în iunie 2009 — la câteva luni după criza financiară globală din 2008, care zguduise profund credibilitatea instituțiilor financiare occidentale.
Africa de Sud a aderat în 2010, transformând BRIC în BRICS — și transformând un acronim economic într-o organizație cu pretenții de reprezentare globală. Cele cinci state fondatoare acopereau toate continentele majore: America de Sud (Brazilia), Europa de Est/Asia (Rusia), Asia de Sud (India), Asia de Est (China) și Africa (Africa de Sud).
Expansiunea istorică din 2024-2026: de la 5 la 11 membri
O expansiune semnificativă a început pe 1 ianuarie 2024, când Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au aderat ca membri cu drepturi depline. Indonesia a devenit oficial membru cu drepturi depline în ianuarie 2025, formalizând un proces de aprobare anterior.
BRICS are 11 membri cu drepturi depline în 2026: Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Indonesia.
Aceasta este cea mai mare expansiune din istoria organizației — și cea mai semnificativă geopolitic. Includerea Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite — cei mai mari exportatori de petrol din lume, aliați tradiționali ai SUA — a fost percepută la Washington ca o lovitură diplomatică majoră. Includerea Iranului — aflat în 2026 în război cu SUA — adaugă o dimensiune și mai complexă.
În iulie 2025, Arabia Saudită a devenit oficial membră cu drepturi depline, marcând un alt moment de referință în istoria alianței.
Cine sunt membrii: o economie colectivă colosală
Blocul reprezintă peste 45% din PIB-ul global nominal și mai mult de 50% măsurat la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP).
Această cifră — mai mult de jumătate din economia mondială la PPP — este cea care face ca BRICS să nu mai poată fi ignorat ca un club al piețelor emergente. Iată ce aduce fiecare membru principal:
China — cea mai mare economie din BRICS și a doua din lume, cu un PIB de circa 18 trilioane de dolari. Manufactura globală, tehnologia și investițiile în infrastructură sunt domeniile de forță. China este motorul economic al blocului și principalul donator al Noii Bănci de Dezvoltare.
India — cea mai populată țară din lume, cu o economie în creștere rapidă și un sector IT și de servicii care îi asigură o poziție strategică unică. India este și cel mai echivoc membru BRICS — menține relații strânse cu SUA și Occidentul și a blocat uneori declarații comune ale blocului.
Rusia — principalul exportator de energie al blocului, acum izolat economic de Occident după invazia Ucrainei. Rusia folosește BRICS ca platformă pentru a demonstra că nu este izolată global — și ca alternativă la sistemul financiar occidental care a sancționat-o.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite — controlul petrolului. Includerea lor transformă BRICS din un club de piețe emergente într-un actor central al pieței energetice globale. Tranzacțiile energetice și de mărfuri intra-bloc între India, China, Rusia, UAE și Arabia Saudită sunt din ce în ce mai mult prețuite în monede locale.
Brazilia — cea mai mare economie din America de Sud, exportator major de materii prime agricole și minerale. Gazda summitului BRICS din 2025.
Iranul — membrul cel mai controversat, aflat în 2026 sub blocadă navală americană. Includerea sa în BRICS a complicat relațiile blocului cu Occidentul, dar a demonstrat că BRICS nu intenționează să excludă state sancționate de SUA.
Ce vrea BRICS: reducerea dependenței de dolar
Dacă există un obiectiv care unește toți membrii BRICS — dincolo de diferențele enorme de sistem politic, religie, limbă și interese economice — acela este reducerea dependenței de dolarul american ca monedă de rezervă globală și de vehicul de tranzacții internaționale.
Un catalizator primar care impulsionează influența în expansiune a blocului este diversificarea sistematică față de dependența de o singură monedă în comerțul internațional. Expansiunea BRICS 2026 accelerează comerțul bilateral decontat în monede naționale — o inițiativă declanșată de sancțiunile economice unilaterale severe și de „înarmarea” rețelelor de plăți transfrontaliere.
Înghețarea rezervelor valutare ale Băncii Centrale a Rusiei în 2022 — aproximativ 300 de miliarde de dolari — a transmis un mesaj clar tuturor statelor care dețin rezerve în dolari: SUA pot bloca accesul la acești bani în orice moment, dacă consideră că politica statului respectiv o justifică. Această demonstrație a „înarmării” dolarului a accelerat dramatic interesul multor state pentru alternative.
Nicio monedă BRICS nu este în vedere — cel mai recent rezultat al summitului BRICS: miniștrii de externe au pilotat un cadru de plăți transfrontaliere care leagă sistemele naționale de plăți pentru decontarea în monede locale, ocolind explicit o monedă BRICS comună. Nu există nicio monedă BRICS unică în funcționare.
În schimb, direcția practică este extinderea comerțului decontat în monede locale — India plătind petrolul rusesc în rupii, China cumpărând materii prime saudite în yuani — și dezvoltarea unui sistem de mesagerie interbancară alternativ la SWIFT.
Noua Bancă de Dezvoltare: alternativa la FMI și Banca Mondială
Unul dintre cele mai concrete realizări ale BRICS este Noua Bancă de Dezvoltare (NDB), înființată în 2015 cu sediul la Shanghai.
NDB finanțează proiecte de infrastructură și dezvoltare durabilă în statele membre și în alte economii emergente — similar cu Banca Mondială și FMI, dar fără condiționalitățile politice pe care aceste instituții le impun.
Capitalul inițial subscris al NDB a fost de 50 de miliarde de dolari, cu un obiectiv de 100 de miliarde. Membrii NDB includ acum și Bangladesh, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Uruguay și alte state — extinderea bazei de capital și a proiectelor finanțate este în curs.
Diferența față de FMI: NDB nu impune condiții de reformă economică sau politică pentru acordarea împrumuturilor. Aceasta este atracția principală pentru țările în curs de dezvoltare care au resimțit ca umilitoare condiționalitățile FMI.
Sistemul de plăți alternativ: provocarea la SWIFT
Sub președinția Indiei în 2026, miniștrii de externe BRICS au pilotat un cadru de plăți transfrontaliere care leagă sistemele naționale de plăți pentru decontarea în monede locale.
Aceasta este cea mai concretă provocare la adresa arhitecturii financiare occidentale: un sistem de mesagerie interbancară care să permită statelor BRICS să efectueze tranzacții între ele fără a trece prin SWIFT — sistemul controlat de Occident prin care au fost sancționate Rusia și Iranul.
Sistemul nu este complet și nu este operațional la scara SWIFT. Dar direcția este clară — și fiecare an aduce progrese incrementale.
Cine mai vrea să intre: 30+ de state în așteptare
Peste 30 de națiuni au depus acum cereri active sau și-au exprimat interesul oficial pentru aderare.
Coada formală include Algeria, Azerbaidjan, Bahrain, Bangladesh, Pakistan, Serbia, Sri Lanka, Siria, Turcia, Venezuela și Zimbabwe. Nigeria a apărut ca principalul candidat pentru reprezentarea africană. Turcia, membră NATO, caută activ sprijinul Chinei pentru cererea sa de aderare cu drepturi depline.
Turcia candidează la BRICS — un stat membru NATO, cu cea mai mare armată terestră din alianță, care solicită simultan aderarea la un bloc explicit construit ca alternativă la ordinea condusă de Occident. Aceasta ilustrează perfect ambiguitatea strategică a lui Erdoğan — și, mai larg, tendința tot mai multor state de a refuza să aleagă o singură tabără.
Zece națiuni dețin statutul de țară parteneră și participă la grupuri de lucru, asistă la reuniuni ministeriale și, în unele cazuri, accesează finanțarea NDB — fără a-și asuma obligațiile politice complete ale calității de membru.
Limitele și contradicțiile BRICS: nu e un NATO al lumii în curs de dezvoltare
BRICS nu este o alianță militară. Nu are o structură de comandă comună, nu are trupe și nu are un mecanism de apărare colectivă. Nu este nici un bloc comercial cu reguli comune, tarife unificate sau o piață unică.
Este, în esență, un forum politic și economic — o platformă pentru coordonarea pozițiilor, schimbul de bune practici și construirea treptată a unor instituții alternative.
Contradicțiile interne sunt semnificative. India și China au o dispută teritorială activă în Himalaya — ciocniri la frontieră au avut loc în 2020 și relația rămâne tensionată. India menține relații strânse cu SUA și participă la Quad (alianța cvadraterală cu SUA, Australia și Japonia, îndreptată implicit împotriva Chinei). Blocul a eșuat să adopte o declarație comună din cauza diviziunilor privind conflictele din Orientul Mijlociu, India emițând în schimb o declarație unilaterală a președinției.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite — membre BRICS din 2024 — sunt aliate strategice ale SUA, găzduind baze militare americane și cumpărând arme americane. Includerea lor în BRICS nu înseamnă că au abandonat relația cu Washington.
BRICS în contextul 2026: câștigătorul crizei iraniene?
Conflictul SUA-Iran din 2026 a oferit BRICS o oportunitate diplomatică excepțională — fără ca blocul să fi acționat explicit.
BRICS nu poate fi înțeles în izolare față de contestul mai larg dintre Statele Unite și China.
China — cel mai puternic stat din BRICS — a câștigat influență diplomatică, petrol ieftin și informații militare din războiul SUA-Iran fără să tragă un singur foc. Sondajul Pew din iulie 2026 a arătat că China depășise SUA în percepția favorabilă globală pentru prima dată în 20 de ani — exact în contextul în care SUA conducea cel mai lung conflict militar din Orientul Mijlociu din ultimii ani.
Blocada Hormuz și perturbarea exporturilor de energie au demonstrat că arhitectura energetică globală este vulnerabilă când este dominată de un singur actor (SUA) și un singur sistem de plăți (dolarul/SWIFT). BRICS — cu Arabia Saudită, Iranul, Rusia și UAE în interior — controlează o proporție enormă din rezervele globale de energie și poate, teoretic, construi rute de tranzacție care ocolesc complet sistemul occidental.
Ce înseamnă BRICS pentru România
România nu este membră BRICS și nici nu și-a exprimat intenția de a adera — ca stat UE și NATO, apartenența la BRICS ar fi incompatibilă cu angajamentele sale occidentale.
Dar BRICS contează pentru România în câteva moduri directe. Expansiunea comerțului în monede locale în cadrul BRICS — dacă se va accelera — va eroda treptat rolul dolarului ca monedă globală de rezervă, cu efecte pe termen lung asupra economiei mondiale și implicit asupra economiei românești, integrate profund în fluxurile comerciale globale.
De asemenea, NDB finanțează proiecte de infrastructură în state vecine sau partenere ale României — Turcia, Azerbaidjan, Serbia — influențând indirect configurația economică a regiunii.
Și, poate cel mai important: că peste 30 de state, inclusiv unele din vecinătatea imediată a României, caută alternative la instituțiile occidentale pe care România le-a ales deliberat prin aderarea la UE și NATO — este un indicator al schimbărilor de putere globală pe care București trebuie să le urmărească cu atenție.
