În spatele celei mai grave crize migratoare din istoria Ceutei — 60.000 de oameni intrați în 48 de ore, 34 de morți, armata spaniolă mobilizată — se află, cel puțin parțial, o decizie politică. O decizie luată, direct sau indirect, de un singur om: Mohammed al VI-lea, regele Marocului.
El nu este un despot obscur. Este un monarh cu o diplomă de drept de la Universitatea din Nisa, care a petrecut luni întregi la Bruxelles studiind funcționarea Comisiei Europene sub Jacques Delors. Un rege care a liberalizat dreptul familiei, a construit mii de kilometri de autostrăzi și a transformat Marocul în cel mai mare exportator de automobile din Africa. Un om apreciat în vest, respectat în lumea arabă și temut în propria țară.
Și totuși, același om folosește migranții ca pion pe tabla de șah a diplomației internaționale — o practică documentată, repetată și extrem de eficientă. Cine este Mohammed al VI-lea, monarhul care deține cheile granițelor sudice ale Europei?
Origini și formare: un prinț educat între Rabat și Bruxelles
Mohammed al VI-lea s-a născut pe 21 august 1963 în Rabat. Părinții săi au fost regele Hassan al II-lea și soția sa, Lalla Latifa.
Prințul Mohammed a urmat școala primară și secundară la Colegiul Regal din Rabat. A urmat apoi Universitatea Mohammed V din Rabat, unde în 1985 a obținut o licență în drept. A obținut ulterior un masterat în drept public la aceeași instituție în 1988. În 1993, i-a fost acordat un doctorat în drept de la Universitatea din Nisa, Franța.
Un detaliu esențial pentru înțelegerea personalității sale: pentru a-și completa formarea și a dobândi experiență directă privind principiile și regulile dreptului pe care le învățase la universitate, a petrecut câteva luni la Bruxelles în noiembrie 1988, lucrând direct cu Jacques Delors, pe atunci președintele Comisiei Comunităților Europene. Teza sa de doctorat s-a intitulat „Cooperarea CEE-Maghreb” — un indiciu despre modul în care Mohammed și-a conceput dintotdeauna viitoarea domnie: în relație strânsă cu Europa.
După finalizarea studiilor, Mohammed s-a întors în Maroc, unde i-au fost acordate tot mai multe responsabilități regale de către tatăl său, regele Hassan al II-lea. În 1985, i-a fost încredințată sarcina de a coordona și supraveghea forțele armate.
Accederea la tron: 23 iulie 1999
A devenit rege al Marocului pe 23 iulie 1999, în urma morții regelui Hassan al II-lea. Ceremonia de prezentare a credincioșiei a avut loc în Sala Tronului a Palatului Regal din Rabat.
La momentul urcării pe tron, Mohammed al VI-lea era în vârstă de 35 de ani — tânăr, cu o formare occidentală solidă și cu o viziune clară despre ce vrea să facă diferit față de tatăl său. Hassan al II-lea fusese un monarh autoritar, cunoscut pentru represiunea brutală a opoziției. Mohammed al VI-lea a promis deschidere, reconciliere și reformă.
Domnia sa combină autoritate religioasă moștenită, reformă constituțională și o agendă de modernizare care urmărește atât stabilitatea internă, cât și extinderea influenței regionale.
Un rege cu două fețe: reformatorul și suveranul absolut
Moștenitorii tronului alaouit — dinastia care conduce Marocul din secolul al XVII-lea — nu sunt simpli șefi de stat. Monarhia din Maroc nu se limitează la funcția de șef al statului, ci transcende acest cadru, Mohammed al VI-lea fiind de facto liderul spiritual și religios al unei civilizații cu o istorie de peste 12 secole.
Titlul complet al regelui este „Amir al-Mu’minin” — Comandantul Credincioșilor — ceea ce îi conferă o autoritate religioasă pe care niciun alt lider politic marocan nu o poate contesta.
Reformele sociale: cel mai avansat cod al familiei din lumea arabă
Pe plan intern, Mohammed al VI-lea a inițiat reforme care au surprins lumea arabă. Cea mai importantă: Mudawwana — codul familiei adoptat în 2004 — care a acordat femeilor drepturi fără precedent în contextul regional: dreptul la divorț, custodia copiilor, proprietatea asupra bunurilor. Regele a implementat codul de drept al familiei Mudawwana care acordă drepturi femeilor în divorț și proprietate, precum și cetățenie copiilor născuți din tați non-marocani.
A comandat Ministerului Afacerilor Islamice să formeze femei predicatoare, sau morchidat, care sunt acum active ca capelane pentru marocanii din întreaga lume.
A lansat inițiativa „Echitate și Reconciliere” — o comisie care a investigat abuzurile din era Hassan al II-lea și a acordat compensații victimelor. A construit mii de kilometri de autostrăzi, a extins rețeaua feroviară cu trenuri de mare viteză, a lansat programe masive de locuințe sociale.
Limitele reformei: puterea monarhiei rămâne absolută
Dar tabloul nu este complet fără reverșul medaliei. Este un monarh care știe să delege și care crede ferm în monarhia constituțională, cu mențiunea că monarhia din Maroc nu se limitează la funcția de șef al statului.
Activiștii și jurnaliștii care au criticat regele sau monarhia au fost trimiși în judecată și condamnați. Mișcarea de protest Hirak din Rif — care a scos sute de mii de oameni în stradă în 2016-2017 — a fost reprimată, liderii ei primind condamnări de până la 20 de ani de închisoare. Libertatea presei rămâne puternic restricționată. Forbes a considerat Mohammed al VI-lea unul dintre cei mai bogați cinci monarhi — averea sa personală, estimată la 5-6 miliarde de dolari, este un subiect tabu în presa marocană.
Marocul pe harta lumii: cel mai mare exportator de automobile din Africa
Pe plan economic, transformările sunt remarcabile și necontestabile. Creșterea economiei marocane a atins aproximativ 4,9% în 2025. Marocul a devenit cel mai mare exportator de automobile din Africa, cu un volum anual de producție de aproape un milion de vehicule. Vânzările externe din industriile automotive și aerospațială reprezintă acum mai mult de 40% din exporturile marocane, depășind fosfații.
Marocul a obținut dreptul de a găzdui Cupa Mondială FIFA din 2030, alături de Spania și Portugalia — un proiect care aduce investiții masive în infrastructură și vizibilitate globală.
Lansarea de noi fabrici la începutul anului a adus Marocul în „clubul exclusiv” al țărilor care găzduiesc centre industriale majore dedicate fabricării motoarelor de avioane și a trenurilor de aterizare.
Sahara Occidentală: obsesia geopolitică a unui rege
Pentru a înțelege de ce Marocul folosește migranții ca instrument de presiune diplomatică, trebuie înțeleasă Sahara Occidentală — cea mai veche și mai aprinsă dispută a regimului.
Sahara Occidentală este un teritoriu de 266.000 de kilometri pătrați la sud-vestul Marocului, bogat în fosfați și resurse pescărești. Marocul revendică suveranitatea deplină asupra sa. Frontul Polisario — mișcarea de independență sahrawiă, susținută de Algeria — cere un referendum de autodeterminare.
ONU recunoaște Sahara Occidentală ca „teritoriu neautonom” — cu alte cuvinte, o fostă colonie spaniolă care nu și-a exercitat dreptul la autodeterminare. Dar Marocul a intrat fizic în teritoriu în 1975, prin „Marșul Verde” organizat de Hassan al II-lea, și controlează de facto cea mai mare parte a sa de atunci.
Statele Unite ale lui Donald Trump au recunoscut suveranitatea Marocului asupra teritoriului în 2020, în schimbul normalizării relațiilor diplomatice ale Marocului cu Israelul. Franța a urmat în 2024, iar Spania — după criza din 2021 — a recunoscut și ea planul marocan ca „cea mai serioasă bază” pentru rezolvarea conflictului.
Migrația ca armă: o strategie documentată și repetată
Aceasta este dimensiunea lui Mohammed al VI-lea pe care Europa o cunoaște cel mai bine — și de care se teme cel mai mult.
Marocul a întors un ochi orb față de mii de migranți care se îndreptau spre enclava spaniolă Ceuta pentru a face presiune asupra Madridului să recunoască suveranitatea sa asupra Saharei Occidentale, potrivit analiștilor.
Mecanismul este simplu și eficient: atunci când relațiile cu Spania sau cu UE se deteriorează pe dosarul Saharei Occidentale, controalele la frontieră se relaxează. Mii sau zeci de mii de oameni trec. Spania cedează diplomatic. Controalele se reintroduc.
Între 17 și 18 mai 2021, autoritățile marocane au redus deliberat supravegherea de-a lungul graniței cu Ceuta. Decizia a fost luată după ce Brahim Ghali — liderul Frontului Polisario, care face obiectul unui mandat de arest marocan pentru acte teroriste — a fost internat pentru tratament într-un spital spaniol. Marocul a calificat aceasta drept „un act premeditat” care va avea consecințe. În cele două zile, mai mult de 10.000 de migranți din Maroc și Africa Subsahariană au traversat în Ceuta.
Criza din iulie 2026 — cu 60.000 de persoane intrate în 48 de ore — depășește cu mult orice precedent anterior și sugerează că Marocul a ales să escaladeze dramatic instrumentul migrației, fie ca răspuns la o nouă tensiune diplomatică, fie pentru a-și consolida pozițiile înainte de noi negocieri cu UE.
Europa se confruntă cu provocările migrației și energiei, iar Marocul și-a folosit cu măiestrie poziția strategică de paznic al acestor probleme pentru a obține sprijin internațional pentru revendicările sale controversate în Sahara Occidentală.
Parteneriatul cu Europa: energie verde, migrație controlată, concesii diplomatice
Regele Mohammed al VI-lea a anunțat „Oferta Maroc” — un plan de a dezvolta un milion de hectare de teren pentru industria hidrogenului verde. Germania, o altă țară ale cărei relații cu Marocul fuseseră recent tensionate din cauza problemei Saharei Occidentale, a co-semnat practic această dezvoltare, cele două țări semnând un acord în acest an privind hidrogenul verde.
Marocul a înțeles că Europa are nevoie de el pe trei fronturi simultane: controlul migrației dinspre Africa, energia regenerabilă și stabilitatea regională în Mediterana. Această poziție de triplu gatekeeper îi conferă o putere de negociere extraordinară față de Bruxelles și capitalele europene.
Relațiile diplomatice cu Israelul au fost normalizate în 2020 — un alt câștig strategic care a consolidat poziția Marocului în relația cu Washington.
Mohammed al VI-lea în 2026: 27 de ani pe tron, putere mai mare ca niciodată
La 62 de ani și 27 de ani de domnie, Mohammed al VI-lea este unul dintre cei mai longevivi și mai influenți lideri ai lumii arabe. Este cel mai proeminent personaj public din Regatul Marocului. De mai bine de două decenii, este cea mai respectată, apreciată și admirată personalitate de către majoritatea cetățenilor dintr-o țară în plină transformare profundă.
Criza din Ceuta din iulie 2026 îl plasează din nou în centrul atenției europene — nu ca un partener comod, ci ca un actor strategic care știe exact ce vrea și cum să obțină. Europa are nevoie de Maroc pentru a gestiona migrația, energia și securitatea regională. Marocul știe asta. Și Mohammed al VI-lea joacă această carte cu răbdare și precizie de decenii.
Surse: Britannica, Defence Horizon Journal
