O propunere care rescrie istoria navigației internaționale
Înainte de conflictul din 2026, navele comerciale tranzitau Strâmtoarea Hormuz fără a plăti niciun cent — exact cum prevede dreptul internațional maritim. Iranul și Omanul încearcă acum să impună în comun o taxă de servicii pentru utilizarea Strâmtorii Hormuz, în ciuda obiecțiilor publice din partea Washingtonului.
Iran și Oman au prezentat SUA o propunere de administrare a Strâmtorii Hormuz care include colectarea comună de taxe administrative de cele două state din Orientul Mijlociu, au declarat patru surse pentru NBC News.
Dacă va fi adoptată, propunerea ar marca o schimbare majoră față de deceniile de tranzit comercial gratuit prin ruta maritimă strategică.
Ce conține propunerea Oman–Iran
Într-un memorandum de înțelegere semnat luna trecută, SUA și Iranul au convenit că navele pot tranzita în siguranță și liber strâmtoarea timp de 60 de zile și că ulterior administrarea vitalitatei căi navigabile va fi definită de Iran și Oman în discuții cu celelalte state din Golf.
Modelul propus de Oman se inspiră din Strâmtoarea Malacca și Singapore — unde o fundație privată colectează contribuții voluntare pentru a finanța inițiative de siguranță maritimă. Taxele pentru strâmtoare ar fi colectate în consultare cu comunitatea internațională și prin Organizația Maritimă Internațională. Dacă țările participante convin, fondurile ar fi împărțite între Iran și Oman. Fondurile ar putea fi utilizate pentru evaluarea riscului de mediu, operațiuni de salvare și suport tehnic.
Diferența uriașă: voluntar vs. obligatoriu — și 40 de miliarde de dolari
Aici acordul se rupe. O persoană familiarizată cu poziția SUA a declarat că propunerea Omanului descrie plățile ca taxe voluntare de servicii, nu tarife obligatorii. Dimpotrivă, un oficial iranian a declarat că plățile vor fi obligatorii.
Viceministrul iranian de externe Kazem Gharibabadi a declarat public că navele care utilizează strâmtoarea vor fi obligate să plătească. Decalajul este la fel de evident în așteptările financiare. Fondul de navigație din Malacca a colectat doar aproximativ 23 de milioane de dolari în ultimii 15 ani. Iranul, în schimb, estimează că un sistem de taxare în Hormuz ar putea genera până la 40 de miliarde de dolari anual.
Un dolar per baril pe petrolierele care tranzitează — pare mic. Dar la 20 de milioane de barili pe zi, suma devine astronomică.
Rubio: „Ne întoarcem la cum arăta strâmtoarea înainte de conflict”
Poziția americană este clară și fermă. Secretarul de Stat Marco Rubio a respins propunerea în timpul unei vizite la Bahrain săptămâna trecută, spunând că Washingtonul se va opune oricărui sistem care cere navelor să facă plăți, indiferent dacă sunt numite taxe, tarife sau donații voluntare. „Trebuie să ne întoarcem la cum arăta strâmtoarea înainte de acest conflict”, a spus Rubio.
Secretarul Trezoreriei Scott Bessent a avertizat că Washington va sancționa „agresiv” Omanul dacă facilitează un sistem iranian de taxe de tranzit în Strâmtoarea Hormuz.
Iranul: „Blackmail la adresa unui stat suveran”
Reacția iraniană la amenințarea cu sancțiunile a fost furioasă. Iranul a condamnat declarațiile SUA privind Omanul. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian Esmaeil Baghaei le-a descris ca pe o tentativă de „șantaj” față de un stat membru ONU independent și a declarat că sancțiunile împotriva Omanului ar fi ilegale și contrare Cartei ONU și dreptului internațional.
Omanul — mediator prins la mijloc
Omanul, care a fost mult timp un mediator de încredere între Iran și Occident, încearcă să concilieze două viziuni concurente despre viitorul strâmtorii. Iranul se așteaptă să păstreze controlul formal asupra căii navigabile, în timp ce SUA spune că libertatea de navigație prin strâmtoare trebuie să rămână intactă. Omanul propune o cale de mijloc.
Ministrul de Externe omanez Badr al-Busaidi argumentează că plățile propuse ar finanța tocmai aceste servicii, mai degrabă decât să taxeze navele pur și simplu pentru că trec prin strâmtoare.
Argumemtul juridic are o bază solidă: Articolul 26 al Convenției ONU privind Dreptul Mării spune că statele nu pot impune taxe de tranzit navelor care exercită dreptul de trecere prin strâmtorile internaționale. Articolul permite, totuși, statelor riverane să coopereze în furnizarea de servicii precum siguranța navigației, protecția mediului și pregătirea pentru urgențe, cu utilizatorii care contribuie la costurile asociate.
Starea securității: mine și muniție neexplodată
Dincolo de negocierile despre taxe, realitatea fizică a strâmtorii rămâne periculoasă. Situația de securitate rămâne fragilă în ciuda cadrului temporar de pace dintre Washington și Teheran care garantează 60 de zile de navigație comercială nerestricționată. Centrul de Informații Maritime Comune continuă să clasifice amenințarea din Strâmtoarea Hormuz ca substanțială din cauza minelor marine, munițiilor neexplodate și operațiunilor de curățare în curs.
Cine a câștigat și cine a pierdut din blocada Hormuzului
O analiză efectuată de New York Times, comparând cantitățile și valoarea petrolului și altor combustibili expediați între începutul războiului și 8 mai 2026, și cele din aceeași perioadă cu un an înainte, a arătat că cei mai mari beneficiari ai schimbărilor de piață au fost Statele Unite — care au înregistrat o creștere a exporturilor și o creștere a veniturilor de aproximativ 50 de miliarde de dolari — și Rusia — care a avut exporturi stabile și o creștere de peste 15 miliarde de dolari în venituri.
Ironia este devastatoare: blocada Hormuzului a îmbogățit exact cei doi actori care se confruntau cel mai mult — SUA și Rusia.
Surse: NBC, Middle East Eye
