La 17 iunie 2026, vicepremierul american JD Vance și negociatorul iranian Mohammad Bagher Ghalibaf semnau la Geneva un Memorandum de Înțelegere care părea să pună capăt celui mai intens conflict militar american din ultimii douăzeci de ani. Treizeci de zile mai târziu, acordul este mort, iar Statele Unite au lovit Iranul în fiecare din ultimele șapte nopți consecutive — cel mai lung șir neîntrerupt de atacuri americane de la invazia Irakului din 2003 încoace.
Înțelegerea s-a prăbușit din interior, consumată de neîncredere reciprocă, de ambiguitatea deliberată a textului și de interese ireconciliabile legate de Strâmtoarea Hormuz.
Cum a început totul: 28 februarie 2026
Conflictul a izbucnit pe 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israel au lansat lovituri aeriene masive coordonate împotriva Iranului. În prima noapte a fost ucis liderul suprem Ali Khamenei — eveniment fără precedent în istoria Republicii Islamice. Iranul a răspuns imediat blocând Strâmtoarea Hormuz, prin care trece în mod normal o cincime din comerțul mondial cu petrol și gaze, și lansând rachete și drone împotriva bazelor americane din Golf și a teritoriului israelian.
Conflictul s-a derulat timp de câteva săptămâni cu intensitate maximă, provocând o criză energetică globală acută. Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că situația era mai gravă decât șocurile petroliere din anii 1970. Prețul petrolului Brent a atins aproape 120 de dolari pe baril.
Pe 8 aprilie, sub medierea Pakistanului, cele două părți au agreat un armistițiu de două săptămâni. Acesta a fost prelungit indefinit la sfârșitul lunii aprilie, deschizând calea negocierilor formale.
Memorandumul din 17 iunie: un acord construit pe nisip
Documentul semnat la Geneva pe 17 iunie, denumit oficial Memorandum de Înțelegere, conținea 14 puncte și stabilea un cadru de 60 de zile pentru negocierea unui acord final. Principalele prevederi: încetarea imediată a ostilităților pe toate fronturile, redeschiderea Strâmtorii Hormuz fără taxe de tranzit pentru 60 de zile, ridicarea temporară a sancțiunilor americane pe exporturile de petrol iraniene și crearea unor grupuri de lucru pe teme nucleare, economice și de securitate regională.
Problema centrală a fost chiar formularea privind Hormuz. Textul cerea Iranului să depună „cele mai bune eforturi pentru trecerea în siguranță a navelor comerciale, fără taxă pentru 60 de zile doar” — o formulare care nu excludea explicit posibilitatea ca Iranul să impună taxe de tranzit după expirarea perioadei. Teheranul a interpretat asta ca o recunoaștere implicită a dreptului său de a controla strâmtoarea pe termen lung. Washingtonul a interpretat exact invers.
Această ambiguitate a plantat sămânța colapsului.
Cum s-a destrămat acordul: o cronologie
La o săptămână după semnare, Iranul a lovit cu o dronă un vas comercial în Strâmtoarea Hormuz. SUA au răspuns cu lovituri limitate. Iranul a ripostat cu atacuri în Bahrain și Kuwait — interceptate de apărarea antiariană americană. Cele două părți au convenit rapid să pună capăt schimbului de focuri.
Pe 7 iulie, Iranul a atacat trei nave comerciale în Hormuz. De data aceasta, reacția americană a fost radical diferită: SUA au lovit Iranul două nopți consecutive — declarând că trec de la lovituri defensive la lovituri ofensive — și au reimposit simultan sancțiunile pe exporturile de petrol iraniene, inversând una dintre concesiile-cheie din MoU.
Pentru Iran, revocarea licenței de export petrolier a reprezentat o încălcare flagrantă a acordului. Ministrul iranian de Externe Araghchi a declarat public că SUA au distrus MoU prin propriile acțiuni. Negociatorul-șef Ghalibaf a postat pe X: „Era intimidării și extorcării s-a terminat.”
Pe 8 iulie, la summitul NATO de la Ankara, Trump a declarat că acordul de pace cu Iranul este „terminat” și a caracterizat liderii iranieni drept „gunoi” și „oameni bolnavi”. În aceeași noapte, SUA au lovit 90 de ținte în Iran — cea mai mare operațiune de la debutul conflictului. Conflictul reintrase în faza de război total.
Ziua 7: o regiune întreagă sub foc
Sâmbătă dimineață, CENTCOM a anunțat finalizarea celui de-al șaptelea val consecutiv de lovituri americane. Conform datelor cumulate din ultimele șapte zile, SUA au vizat sute de ținte militare iraniene: sisteme de apărare aeriană, infrastructură portuară, poduri, gări feroviare, depozite de rachete și instalații energetice.
Iranul a ripostat în fiecare noapte, lovind baze americane din Siria, Kuwait, Bahrain, Oman și Iordania. Qatar, care găzduiește baza aeriană Al-Udeid — cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu — și-a activat sistemele de alertă. Kuweit a raportat răniți în rândul personalului militar după impactul dronelor iraniene.
Strâmtoarea Hormuz rămâne practic blocată pentru traficul comercial. IRGC a reiterat că nu va permite reluarea exporturilor de petrol atât timp cât SUA continuă atacurile. Prețul petrolului Brent oscilează în jurul a 85–90 de dolari pe baril, cu riscul unor noi vârfuri dacă escaladarea continuă.
Unde sunt negocierile acum
Practic nicăieri. Qatar — care a servit ca mediator cheie în discuțiile din primăvară — a cerut „o revenire serioasă la dialog”. Iordania și Kuweit au condamnat atacurile iraniene în termeni duri, complicând posibilitatea unei medieri regionale echilibrate. Pakistan, care mediase acordul din iunie, nu a mai emis declarații publice.
Trump a menționat vag că rămâne „deschis diplomației”, dar a amenințat simultan că centralele electrice iraniene ar putea fi următoarea țintă. Iranul a avertizat că un atac asupra centralelor electrice ar declanșa represalii catastrofale asupra infrastructurii critice din întreaga regiune — inclusiv instalații de apă dulce și sisteme energetice ale statelor din Golf.
Analiștii citați de CNN și Foreign Policy avertizează că, fără un intermediar credibil și o nouă formulă care să rezolve ambiguitatea privind Hormuz, conflictul nu are un mecanism natural de dezescaladare.
